Să ajungi altceva
A fost odată o furculiţă într-un sertar împreună cu două linguri şi un polonic. Furculiţa se simţea cam singură. Cele două linguri vorbeau doar între ele iar polonicul le ţinea hangul susţinând că şi el e un fel de lingură.
- Tu nu eşti terminată, nu vezi? îi ziceau. Ai dinţi şi găuri între ei. Tu poţi doar să înfigi. Noi suntem pline şi putem să luăm. Iar de polonic ce să zicem, poate să şi ducă. Iar înfigerea este net inferioară luării. Ai văzut tu vreo reţetă în care să se scrie luaţi o furculiţă de zahăr?
Furculiţa se gândi bine la vorbele lor şi îşi propuse să reuşească să ia. A început să muncească din greu pentru asta, n-a mai băgat pe nimeni în seamă, s-a concentrat doar la transformare.
Timpul a trecut, nu se ştie cât în lumea tacâmurilor, cert este că la un moment dat, sertarul se deschise şi cineva a spus:
- Să aruncăm furculiţa asta, s-a tocit de tot. S-a şi lăţit de parcă vrea să semene c-o lingură, nu mai e bună de înfipt nimic... şi poc a ajuns aruncată în coşul de gunoi.