De niciun folos
Mie îmi place să gândesc despre mine că sunt plantă deşi îmi spui des buruiană. Care o fi diferenţa nu ştiu şi sincer să-ţi spun, nici că-mi pasă. Am rădăcini adânci şi oricât m-ai scoate din pământ tot rămâne puţin din mine şi peste o săptămână sunt iarăşi în grădina ta! Am frunze zimţate şi cărnoase care prind bine apa de ploaie şi o duc chiar la rădăcină, m-am adaptat destul de bine, nu crezi? Uneori mă mai măncau oile dar acum ai pus gard de sârmă ghimpată şi nu mai intră nici alea! Boierie! Doar melcii mă plac. Am unul personal care mă mângaie când îşi lasă dâra pe mine. Şi el trece rar pentru că îi ia mult timp să ajungă. Acum e primăvară aşa că m-am decis să scot capul afară. E cam frig acum dar dacă soarele e prielnic în două, trei zile îmi întind frunzele de-o palmă...
Da, am crescut! Am supt toată seva petuniilor din jur, mă simt îndestulată ca plantă. Ai trecut de câteva ori pe langă mine şi m-ai înjurat, ai dat cu piciorul în mine şi m-ai ameninţat cu desţelenirea. Dar cred că nu ai timp acum, am auzit când bombăneai că ţi s-a îmbolnăvit copilul. Nu ştiu dacă îmi pare rău, nu sunt capabilă să-mi identific astfel de sentimente, sunt o plantă. Între timp, profit. Oare e timpul să fac şi flori? Să mai stau două zile. Pe clorofila mea! Vine melcul, ce răsfăţ! Masaj cu ulei de melc - e atât de bine că îl las să înfulece un sfert de frunză. Oricum până o mănâncă îmi mai cresc trei...
Petuniile de lângă mine nu mai arată deloc bine. Acum le-am luat şi soarele, hehehe. La dracu, furnici! Ele mai lipseau, de ce mă pişcă pe mine? Să meargă la ştevia din colţ, e plină de zaharuri. O păpădie cu tupeu m-a făcut egoistă. Pe mine! Doar pentru că i-au dat deja florile, e mai cu moţ? Uite mi-au dat şi mie bobocii. E tare-n gură că pe ea au polenizat-o deja albinele. Eu aştept fluturii, au trompa mai lungă şi-s mai pufoşi, adună mai mult polen. Şi am timp s-aştept, te-am auzit când plângeai că e tot mai bolnav.
Ia uite, plopul cel mare a început să năpârlească, m-a acoperit de fulgi. Nu îmi convine, nu mai simt bine dâra melcului. Ha, am înflorit! Ce mândreţe, acum sunt mai frumoasă decât petuniile astea rebegite! Să vină fluturiiiiiiiii!
Hârrşşt, hârşt! M-ai smuls şi n-am avut parte de fluturi... Noroc cu bucata aia de rădăcină de-a rămas la juma’ de metru sub pământ, chiar acum îi dau mustăţi. Într-o săptămână sunt iar la soare. De data asta să fiu discretă, zic, să apuc şi eu măcar o polenizare.
Hei, dar de ce nu mă arunci în lada de compost? Acolo ajungeam de obicei la fiecare smulgere. Ce-i locul ăsta atât de curat şi cine eşti tu că nu te-am mai văzut? Clar că nu eşti grădinarul. Mă speli, oh ce bine e, dă-mi jos puful ăla, unde mă bagi? Dar ştiu că e fierbinte...
- Dă-i să bea copilului ceai din rostopasca asta de două ori pe zi. Într-o săptămână îi trece! zise bătrâna.
- Uite omule, şi noi am smuls-o de fiecare dată! spuse femeia şi-şi luă copilul în braţe.